Burebista (82 î.Hr. - 44 î.H.) a fost regele geto-dacilor și fondatorul statului dac.

Potrivit lui Strabon, Burebista era un lider politic și militar impresionant al ținuturilor geto-dacice:

"Venind în fruntea poporului său care a fost copleșit de războaiele frecvente, Burebista a fost atât de entuziasmat de exerciții, abținându-se de la vin și ascultarea de porunci, încât în câțiva ani a construit un stat puternic și a adus majoritatea geților a populației vecine, chiar temându-se de romani ".

Fiind un lider perfect și un strateg militar, el a reușit să unească triburile geto-dacice și, cu ajutorul sfatului tarabostes și cu ajutorul marelui preot, Deceneu, a reușit să introducă o serie de măsuri administrative care au jucat un rol important în consolidarea și stabilitatea statului, recrutarea de noi oameni pentru administrarea agriculturii, colectarea de donații, supravegherea lucrărilor publice obligatorii, făcând astfel posibilă realizarea sistemului de fortificații din Dacia, a introdus sistemul beliginelor și a întărit spiritual propriul cult.

Prin acțiunile sale ofensive a reușit să înlăture pericolul celților situați în sud și vest, Bastarnii la est și cucerirea orașelor grecești pe țărmurile Euxinului Pontus, întinzându-și împărăția de la Euxin Pont în est la Danubis în Câmpia Panonică, în vest, și de la Munții Haemus la sud până la mlaștina Pripet din nord, devenind un oponent potențial temut al puternicei Republici Romane.

În prima jumătate a secolului I î.en, dezvoltarea societății dacice, întărirea aristocrației militare tribale, transformarea ei într-o clasă politică și externe invazia celților și amenințarea Republicii romane au constituit un mediu favorabil pentru unificarea tuturor triburilor dacice într-o entitate de stat.

Potrivit istoricului Iordane, Burebista își începe domnia în jurul anului 82 î.H., calculată pe baza venită la putere a lui Sylla la Roma. Burebista a fost stăpânul unui teritoriu din hinterlandul Histria, având capitalul său în Argedava și, pe măsură ce stăpânirea sa se întindea pe ambele maluri ale Dunării, este posibil să fi mutat capitala în Câmpia Munteniei din Argedava de la Popești pe râu Argeș. Această mișcare a fost făcută din motive politice și strategice, deoarece Argeava Dobrogean nu a putut controla teritoriul ocupat, pe măsură ce teritoriul său sa extins la vest și, din punct de vedere militar, fiind situat pe malul drept al Dunării, ar fi împiedicat foarte mult acțiunile de apărare. În acest moment, probabil trecerile frecvente ale râului, pe care Strabon le aduce aminte, trec cu îndrăzneală prin Dunăre și jefuind Tracia - în Macedonia și Illyria, pentru a consolida controlul spațiului de la sudul Dunării până la Munții Haemus. Astfel, granițele nordice, estice și sudice ale regatului sunt relativ stabile, cu triburile geto-dacice din nord, cu regatul Mitridates al VI-lea în est și Balcani în sud și, pentru a consolida granița de vest, aceasta a lansat o ofensivă împotriva lui Scordis, înființată în jurul anului 278 î.Hr., în vecinătatea Muntelui Scordus. Această victorie de prestigiu asupra unei națiuni celtice ar fi trebuit să faciliteze procesul de unire cu triburile dacice ale arcului intracarpatic amenințat de triburile celtice ale boilor și Tauri în Câmpia Panică.

Unificarea triburilor geto-dace sa încheiat în jurul perioadei 60 î.Hr.-59 î.H., când Burebista a început campania împotriva celților din Dunărea de Mijloc în Bazinul Panonic. În această perioadă, centrul puterii se mișcă în munții Orăștie și în capitala din Costești.

Regatul lui Burebista a ajuns în cea mai mare măsură după campania estică din anul 55 î.Hr. împotriva orașelor Pontus Euxin, după care a cucerit armata orașelor grecești de la Olbia la Apollonia Pontica.

Armata și campaniile militare

Burebista a reușit să unească triburile geto-dacice, bazându-se pe o forță armată puternică care i-a fost credincioasă. La vârf, armata lui Burebista a fost estimată la 200.000 de persoane, un număr pe care Basil Pârvan îl socotește mai degrabă modest decât exagerat, dar acest număr nu a fost acceptat în unanimitate de comunitatea istoricilor secolului al XX-lea.

Armata lui Burebista a constat din două categorii principale de forțe: armata regelui, mai mult sau mai puțin permanentă, și o armată de contingenți condusă de foștii șefi ai formațiunilor politice acum generali ai lui Burebista. Nu există surse străvechi pentru compoziția exactă a compoziției militare a armatei, dar istoricii și istoricii militari sunt de părere, prin analogie cu componența armatelor inamice ale celților și romanilor, că armata lui Burebista era formată din trupe pietonale, trupe, trupe pentru mașini de asediu, specialiști în clădirea fortificației, flotă dunăreană și flotă a Mării Negre după cucerirea Cetăților Pontice.

Cavaleria era mai puțin eficientă decât armata dacică și recruta din zonele dealurilor și dealurilor unde crescuseră caii. Cavaleria a avut un rol de cercetare, oferind legături de comunicare și hărțuindu-și pe inamic prin surprindere. Adesea, calul era folosit ca mijloc de transport spre locul de luptă, unde luptătorii au fugit și s-au luptat ca și trupe pietonale. Aprecierea flotei Dunării și a Flotei Mării Negre a istoricilor înainte de 1989, în absența unor surse antice, sunt considerate tendențioase și uneori exagerate.

În ceea ce privește structura organizatorică a armatei, Ion Horațiu Crisan a formulat ipoteza că unitățile au fost conduse de tarabostes, iar subunitățile de comate.

Campaniile militare întreprinse de Burebista nu au avut expediția de predilecție, dar au avut motive politice și au avut drept obiectiv fundamental conservarea teritoriilor aparținând geto-dacilor și asigurarea granițelor. De asemenea, Burebista nu a urmărit crearea unui mare stat format dintr-un conglomerat de populații, cum ar fi despoții orientali, dar care vizează înființarea unui stat cu structuri omogene din punct de vedere etnic.

Campanii împotriva celților

Amenințarea celtică era cea mai apropiată de leagănul statului dac, având în vedere că boii și taurii au ajuns în secolul al III-lea î.Hr. la Tisa, care se extind din ce în ce mai mult pe teritoriile locuite de vechii geto-daci. Astfel, eliminarea pericolului celtic a fost primul obiectiv vizat de Burebista și, în acest sens, a întreprins o serie de acțiuni ofensive împotriva lor în jurul anului 60 î.Hr.

Informațiile sumare ale lui Strabon nu au permis calendarul exact al acestor campanii:

"... Era încă înspăimântat de romani, pentru că era neînfricat și trecea prin Tracia în Macedonia și Illyria, devastând astfel pe celții care se amestecau cu tracii, ilirinii și boii, care erau sub ascultarea Critasiros și taurii i-au șters de pe fața pământului.

Se presupune însă că prima acțiune a avut loc pentru a elimina incursiunile de scandal a Scordis, înființate în jurul anului 278 î.Hr. în vecinătatea Muntelui Scordus, în teritoriile locuite de daci la sud de Dunăre. Acest atac împotriva lui Scordis a pornit de la Argeva de la Popești și a fost realizat prin surprindere, având în vedere că mișcarea trupelor a avut loc pe malul stâng al Istrului, iar trecerea râului sa făcut undeva în actualul județ Mehedinți și probabil a împins scordisci la Singidunum, astfel încât au fost învinși, dar nu distruși complet, deoarece aceștia erau aliați. Dar după această înfrângere gravă, Scordis nu mai era înregistrată în nicio sursă a lumii antice în primul secol î.en.

După ce sa alăturat triburilor geto-dacice ale intracarpatului, cu o forță militară de apreciat, depășită doar de către Republica Română, Burebista a întreprins o campanie interminabilă împotriva tribului celtic al boilor condus de Critasiros, precum și împotriva aliaților lor, tauri și le-a învins, undeva în zona de astăzi din Bratislava, probabil la Zemplín. Se presupune că traseul urmat de armata lui Burebista a fost marcat de înmormântarea comorilor monetare la Tótfalu, Stupova, Bratislava, Simmering etc.

Efectul acestei campanii a fost distrugerea totală a taurilor și boilor:

"Și când s-au temut în pustia tabernacolului, boii au locuit acolo cu vițelii, luptând împotriva dacilor, până când au fost distruși cu tot tribul; țara lor, care aparținea lui Illyria, a lăsat-o pustiită vecinilor să pășind.

Rezultatul a fost o migrație masivă a celților în Europa de Vest, rămășițele taurikilor împrăștiate la Noricum, iar boii la Gaia, iar granițele Daciei s-au extins la confluența râului Morava cu Dunărea de Mijloc, dominația lui Burebista a ajuns să se lege cu cea a lui Ariovist.

Campania împotriva coloniilor grecești de Pontus Euxin

Campania lui Burebista în anul 55 î.Hr. împotriva orașelor Euxin Pontus nu poate fi înțeleasă decât pe fondul vidului de putere cauzat de căderea lui Mitridates al 6-lea Eupator și de retragerea lui Pompei din Orient, precum și de revolta de succes a 62-61 î.H. împotriva lui Caius Antonius Hybrida.

În anii 73 î.H.-72 î.H., orașele grecești pontice, sub protecția Mitridatelor, Eupatorul 6, sunt cucerite de generalul roman Marcus Terentius Varro Lucullus, eliminând Mitridatele din scânteia politică vest-pontică. Un deceniu mai târziu, fortăreața sa răzvrătit împotriva guvernatorului Macedoniei, Caius Antonius Hybrida, pentru că nu mai putea suporta abuzurile sale. Hybrida a organizat o expediție împotriva rebelilor, dar a fost învinsă de greci, aliați cu bastari, lângă Histria.

În acest context, crearea unui gol de autoritate, Burebista decide să supună cetatile de pe țărmul Euxin Pont. Având în vedere că sursele antice se referă în mod neechivoc la faptul că primul oraș cucerit a fost Olbia din gurile Bugului, se presupune că prima campanie a lui Burebista a pornit de pe teritoriul extracarpatic al Moldovei, în zona Mulțimile Siret, Zargidava, Tamasidava și Piroboridava. După cucerirea Olbia, trupele lui Burebista s-au mutat de-a lungul țărmului Euxin Pontus și au cucerit Tyrasul. Este posibil ca flota olibiopolită să fi urmat bratul lui Burebista de-a lungul unui itinerar paralel de-a lungul coastei.

A doua etapă a campaniei de la Cetatea Pontică a pornit de la Dobrogea și sa încheiat cu cucerirea lui Histria, Tomis, Mesembria, Dionysopolis, Apollonia Pontica. Facându-l drept cel dintâi și cel mai mare dintre regii Traciei, el numește o inscripție greacă dedicată Acornionului lui Dionysios.

Relațiile cu Roma

Ridicarea statului la limitele suzeranității lui Ariovistus a fost văzută de Roma cu frică, căci o unire a dacilor cu Sabia ar putea crea o alianță dificilă, deci Caesar fusese repartizat în provinciile Gaul Cisalpine și Illyria, unde putea țineți sub observație și împotriva posibilelor acțiuni ofensive ale judecătorilor și ale dacilor. Burebista și Ariovistus nu s-au alăturat, dar prințul sudean a intrat în Gaul, unde armata sa a fost zdrobită în 58 î.Hr. de armata lui Caesar. Burebista, totuși, și-a îndreptat atenția spre sud-est, unde pericolul românesc era mai clar definit de ocupația Cetăților Pontice.

După moartea lui Crassus într-o luptă din secolul al 53-lea. împotriva partidelor, triumviratul a încetat să existe, iar Cezar și Pompei au început să-și ascuțească puterea tot mai mult. Prima bătălie dintre cele două a avut loc la 7 iunie 48 î.Hr. la Dyrrhachium și sa încheiat cu victoria lui Pompey. Având în vedere că teatrul de confruntare dintre cei doi rivali era Peninsula Balcanică, în imediata vecinătate a Dunării de Jos, Burebista nu putea rămâne indiferent la ceea ce se întâmpla. Apoi, după cucerirea orașelor grecești Pontus Euxin, Burebista a trebuit să obțină recunoașterea granițelor sale din Roma. Astfel a fost forțat să ia parte la unul dintre cele două.

O alianță cu Caesar era de neconceput, deoarece el promova politica expansivă, nu putea tolera existența unei structuri puternice în apropierea granițelor Republicii Române, dar Pompei în Orient preferase o politică de organizare a unui sistem de alianță sau clientelă . Astfel, Burebista a decis să sprijine Pompei împotriva lui Caesar. Condițiile alianței cu Pompei au fost stabilite între 7 iunie și 9 august 48 î.H. la Heraclea Lyncesis, în Macedonia, între mesagerii lui Burebista condus de Acornion și Pompei. Bătălia din 9 august 48 î.H., condusă la Pharsalus, care a condus la înfrângerea finală a lui Pompei, a făcut ca alianța dintre Pompei și Burebista să nu mai fie posibilă.

După înfrângerea lui Pompei, ascultarea lui Dacia și a partidului a devenit un obiectiv major în politica externă a lui Cezar și, în acest sens, a concentrat 16 legiuni și 10.000 de călăreți în Illyria, dar asasinarea lui Cezar la mijlocul lunii martie, 44 de ani, plecarea peste Marea Adriatică a condus la anularea acestui atac.

Burebista a fost de asemenea înlăturat și probabil asasinat de un grup de plotteri în același timp.

Moartea lui Burebista și destrămarea statului dac

Burebista a fost înlăturat și ucis după o rebeliune din anul 44 î.Hr., iar împărăția Daciei sa rupt în patru și apoi în cinci părți. Centrul din jurul Munților Orastie, după moartea lui Burebista, a rămas sub domnia lui Deceneu.

"Burebista a fost răsturnat de un complot plutonat împotriva lui de o mână de oameni, înainte ca romani să trimită o expediție împotriva lui, adepții săi s-au despărțit, dezmembrand țara în mai multe regiuni, chiar și atunci când Cezar Augustus a trimis o armată împotriva lor, ele au fost împărțite în cinci regiuni, înainte de a fi patru. Într-adevăr, aceste împărțiri teritoriale sunt făcute de circumstanțe și apar atunci când, într-un fel, când sunt în altul.